Un jurnalist roman care se documenta pentru un material despre conationalii veniti in statiunea Nisipurile de Aur din Bulgaria a fost fost batut, arestat, iar ulterior i s-a fabricat un dosar pentru care risca cinci ani de inchisoare, prima infatisare la proces fiind stabilita pe 2 septembrie 2010. Colega lui a fost intimidata, hartuita, fiind nevoita sa doarma in parcarea politiei, in masina. In acesta “afacere” sunt implicate Politia si Procuratura de la Nisipurile de Aur, aflate mana in mana cu mafia locala care “se ocupa” de parcari. In felul acesta intelege statul bulgar sa protejeze afacerile derulate impreuna cu Mafia de presa si de orice privire curioasa. Sunt jurnalist din anul 2003.
Timp de aproape cinci ani am lucrat la agentia de presa Mediafax iar ulterior, timp de doi ani, la Business Standard (Realitatea-Catavencu). De asemenea, am colaborat cu o serie de reviste cu profil economic.
Anul trecut, in luna august, pe cand scriam la Business Standard si la All about Money, ma aflam, impreuna cu o colega din presa locala din Prahova intr-o vizita de documentare in Bulgaria, la Nisipurile de Aur. Venisem pentru cateva ore si voiam sa facem un material despre romanii care dadeau navala in statiunea bulgara.
Am ajuns dupa-amiaza, am lasat masina intr-o parcare de la intrarea in statiune si am plecat sa ne facem treaba. Trebuie sa precizez acum ca am lasat cartonasul cu PRESS la vedere, in parbrizul masinii. Aveam sa constat ulterior ca a fost o mare greseala…
Am inceput imediat sa facem poze si sa strangem informatii de la hotelieri si romanii aflati in vacanta. Ulterior, am mers la masa si ne-am plimbat impreuna cu alti romani prin statiune.
Seara tarziu, in jurul orei 24.00, am decis sa plecam, asa ca ne-am indreptat catre parcarea unde lasasem masina. Pe drumul catre parcare am ramas siderat, cand tocmai am trecut pe langa masina mea care era mutata intr-un tarc prevazut cu bariere, cu cateva sute de metri mai jos de parcarea unde o lasasem, catre statiune. Pe roata din spate era fixat un dispozitiv de imobilizare din metal.
Foarte contrariat m-am adresat bulgarului din parcare intrebandu-l in engleza de ce mi-a fost imobilizata masina, pentru ca parcasem legal, fara niciun dubiu, intr-o parcare prevazuta cu panou cu litera P pe fond albastru (simbol interational). Bulgarul nici nu a vrut sa discute cu mine – o tinea una si buna: PAY!, PAY! PAY!…
Vazand ca nu am cu cine sa ma inteleg, l-am rugat sa-l cheme pe seful lui (patronul firmei de ridicat masini) ca sa rezolvam cumva problema (alta mare greseala!!). Initial a refuzat, insa, la insistentele mele, a acceptat sa-l scoale din somn pe seful lui.
In timp ce asteptam sa vina seful lui m-am aplecat la roata din spate (alta imensa greseala) sa ma uit mai atent la dispozitivul de blocare, care nu era altceva decat o bucata de fier prevazuta cu un lacat pusa direct pe janta mea de aliaj.
Cand m-am aplecat sa ma uit la “dispozitiv” si la janta, bulgarul a mai pus un dispozitiv de blocare si pe cealalta roata din spate si apoi a sarit pe mine. Probabil ca si-a inchipuit ca vreau sa-l scot de pe roata cu mainile goale?!
Au urmat cateva imbranceli usoare, moment in care, un individ care statea intins intr-un sezlong din plastic langa o rulota din parcare, s-a apropiat de noi, sprijinit intr-o craca groasa de copac, cu care a incercat sa ma loveasca in cap. In ultimul moment am reusit sa ma apar cu mana…
Toate astea s-au intamplat in fata colegei mele, alba ca varul la fata, care a inceput sa strige si sa planga.
In aceasta situatie, vazand ca se ingroasa gluma, am plecat imediat (cu colega mea dupa mine) sa caut un echipaj de politie. Decizia s-a dovedit ulterior a fi de-a dreptul naiva…
N-a durat mult, si la vreo cincizeci de metri am dat de o masina de politie cu doi politisti. Le-am solicitat ajutorul in limba engleza si au dat din cap ca au inteles. Dupa aceea, s-au urcat in masina si au plecat fara sa scoata un sunet.
Vazand acesta am plecat mai departe catre iesirea din statiune, unde vazusem mai devreme niste echipaje de politie. Chiar la intrarea in statiune am vazut o masina de politie in care erau patru politisti. Am oprit masina si le-am cerut ajutorul in limba engleza, povestindu-le, pe scurt, ce mi s-a intamplat…Unul dintre politisti mi-a spus intr-o engleza stricata sa merg dupa masina, ceea ce am si facut…
Cand am ajuns in parcare, la locul altercatiei, am fost surprins sa vad cum politistii il consolau pe cel care tocmai ma lovise cu craca de copac si care simula, intins in sezlongul lui de plastic, ca il doare foarte tare piciorul. Cand m-au vazut, politistii au sarit toti pe mine si au inceput sa ma bruscheze. Evident, nu i-a interesat ce aveam eu de spus…
Mi-au cerut buletinul (numai mie) si au inceput sa-mi copieze datele din el. Intre timp tipau la mine si imi adresau tot felul de invective in limba bulgara…
Le-am cerut un proces verbal cu privire la incident si mi-au zis ca nu sunt obligati sa faca asta si ca nu-mi dau nimic…
Intre timp, au sosit la locul incidentului si “patroana” firmei de ridicat masini si adjunctul acesteia (chemati la solicitarea mea) care imediat au inceput sa ne bruscheze de fata cu politistii si sa ni se adreseze cu apelativul de “tigani” (cu rezonanta apropiata in romana si in bulgara). Asta, de fata cu politistii care nu au schitat niciun gest ca sa-i impiedice.
Mai mult, “patroana” firmei de ridicat masini ne-a spus ca o sa infundam puscaria pentru ca ea a fost oprita pe nedrept de politie in traffic, in Romania.
Ulterior, aflat in arest, am discutat cu un ofiter de politie care mi-a spus ca ridicarea masinilor este o afacere “de familie” practicata “in parteneriat” de circa zece ani de mafia parcarilor si de politia de la Nisipurile de Aur.
Dupa acest incident, le-am cerut politistilor sa imi accepte plangerea impotriva celor doi agresori si au refuzat si de data asta, motivand ca nu sunt obligati sa-mi accepte pangerea pe care o pot face doar mergand la sectie…Dupa asta, s-au urcat in masina si au plecat…
Imediat am luat-o pe colega mea, care a asistat la intreaga scena, si am plecat catre sectie sa depunem plangere. Cand am ajuns la sectie, am fost opriti de doi politisti la intrare care ne-au spus, intr-o engleza stricata ca nu exista interpret de limba romana la ora aceea si ca trebuie sa revenim maine. Indiferent cat am insistat sa depunem plangerea, raspunsul a fost aelasi…maine!!!…dupa care am fost dati afara…
Ne-am intors la masina blocata din parcare si am decis sa dormim in ea cateva ore pana spre dimineata. Cand ne-am trezit de dimineata am plecat la singurul centru Money Gram din Nisipurile de Aur, unde trebuia sa primesc niste bani pentru ca taxa de parcare crescuse intre timp la aproape 200 de euro, iar noi nu mai aveam atatia bani.
Putin dupa ora zece dimineata ne-am intors la masina si am cerut sa platim ca sa plecam in sfarsit. Am mers la toneta unde trebuia sa achitam parcarea. Persoana, un individ ras in cap de vreo 150 de kilograme, ne-a cerut cu vreo 20 de euro mai mult decat trebuia si nu ne-a dat nicio chitanta. Cand am cerut insistent o chitanta s-a uitat urat la mine si mi-a spus ca in Bulgaria nu se da chitanta la parcare.
Dupa ce am platit, am primit un cartonas pe care era doar o semnatura si am mers la cei care se ocupau cu deblocarea masinii care mi-au scos dispozitivele de pe roti.
Cand sa ies pe poarta prevazuta cu bariera, angajatii de la parcare mi-au zis sa mai astept putin ca vrea cineva sa vorbeasca cu mine.
In cinci minute a venit un echipaj de politie care mi-a cerut permisul de conducere si mi-a zis sa urmez masina lor. Am mers dupa ei pana la sectia de politie unde, imediat, mi-au spus sa-mi scot sireturile si cureaua si, fara nicio explicatie, (oricum nu vorbea niciunul engleza) m-au bagat intr-o celula. Era ora 16.00 dupa-amiaza. Intre timp, cel care increase sa ma pocneasca in cap cu craca de lemn depusese plangere penala impotriva mea. Spre deosebire de mine, plangerea lui a fost acceptata!?
Celula avea cel mult doi metri patrati, nu avea niciun geam si era luminata non-stop. Inauntru nu era decat o banca cu doua stinghii, cu o latime de maxim 20 de centimetri.
Langa celula respectiva era alta mare, spatioasa, cu pat care, intamplator, era goala.
Intre timp, colega mea, ramasa afara la masina, a inceput sa dea telefoane la prieteni jurnalisti din tara care au incercat sa ia legatura cu ambasada. Dupa mai multe incercari si mai multe e-mailuri trimise, colegii din tara au reusit sa ia legatura cu un consilier care le-a raspuns ca domnul ambasador nu poate fi gasit pentru ca este week-end.
In cele din urma, dupa mai multe ore, am fost scos din celula ca sa vorbesc cu ambasada. Nici nu am apucat sa deschid gura ca domnul consilier de la celalalt capat al firului a si inceput sa mai ia la rost si sa ma intrebe cum am putut sa il lovesc in felul acesta pe bietul om si sa refuz plata taxei de parcare, sustinand ca, si in Romania, as fi facut puscarie grea pentru faptele acestea!?
In cele din urma, mi-a promis ca o sa vina un avocat la mine in dupa-amiaza respectiva. Dupa ce am terminat de vorbit la telefon am fost dus inapoi in celula fara sa mi se permita sa iau legatura cu colega mea aflata afara in parcare.
Ulterior, am fost luat din celula si dus intr-o camera alaturata, unde mi-a fost luata o declaratie de catre doi detectivi. Unul dintre ei, care vorbea engleza, mi-a spus atunci ca m-am bagat intr-o mlastina adanca pentru ca ridicarea masinilor este o afacere de familie a politiei si a mafiei parcarilor, derulata de multi ani, cu mult inainte ca el sa ajunga la politia de la Nisipurile de Aur, “cu peste 7 ani in urma”.
Am ramas in celula pana a doua zi in jurul pranazului cand a sosit avocata recomandata de ambasada. Spre surprinderea mea, am vazut ca aceasta glumea cu doamna procuror, ceea ce mi-a trezit niste suspiciuni cu privire la bunele sale intentii…
Atat avocata cat si procurorul au vrut sa ma trimita sa fiu recunoscut de catre cel care m-a agresat, devenit acum victim prin bunavointa politistilor care, intre timp, ii acceptasera plangerea penala. Am refuzat categoric, in ciuda insistentelor lor…
Ulterior, au incercat, de fata si cu colega mea, careia i s-a permis sa asiste la discutii sa ma determine sa semnez o declaratie redactata in limba bulgara, insistand ca aceasta este o conditie necesara pentru eliberarea mea!!
La protestele mele si ale colegei mele, au renuntat sa ma forteze sa semnez si am fost reintrodus in celula. Mi s-a spus atunci ca voi fi eliberat la pranz pentru ca procurorul a semnat deja hartiile necesare.
Cu toate acestea, abia la patru fara cinci, adica dupa 23 de ore si 55 de minute am fost scos din celula si mi s-au pus sub nas niste hartii in limba bulgara pe care am fost fortat sa le semnez fara transalator, spunandu-mi-se ca, altfel, nu voi putea fi eliberat.
Printre altele, m-au obligat sa semnez o hartie in care declaram ca am primit patru mese pe perioada detentiei. In realitate, am primit o singura data, un carnat innegrit si o bucata de paine uscata. Cel care mi le-a adus mi-a spus ca astea sunt conditiile, pentru ca statul bulgar nu asigura decat 1,6 leva (0,7 euro) pentru o masa a unui detinut. Dar am fost obligat sa semnez pentru patru…
Dupa ce am semnat hartiile, mi s-au inapoiat actele, cureaua si sireturile si am fost lasat sa plec. Imediat am plecat de acolo si am parasit Bulgaria peste cateva ore.
De atunci am mai fost chemat de cateva ori sa dau declaratii, atat eu cat si martorul meu (colega mea). In luna iunie, am primit din Bulgaria, prin intermediul judecatoriei de unde domiciliez, o instiintare cum ca mi s-a deschis un proces penal pentru vatamare corporala medie, cu intentie, fapta pentru care risc pana la cinci ani de inchisoare “daca nu apar complicatii”, care deja sunt prezente in certificatul medico-legal al celui care ma acuza.
Actul de acuzare reflecta, punct cu punct, doar declaratia bulgarilor si nu ia in seama in niciun fel declaratiile noastre.
Aici se specifica deja (fara sa fie demonstrat in vreun fel) ca, “in urma loviturilor aplicate de mine victimei cu o bara de metal i-am produs ruptura partiala de ligament, pentru care a necesitat cinci saptamani de refacere”. In urma consultarii celor mai mari specialisti in medicina legala din Romania mi s-a spus ca ligamentul se rupe, de regula, in urma unor miscari gresite ale piciorului si extreme de rar in urma unor traumatisme cum ar fi lovitura cu o bara. Chiar si in acest caz, trebuia ca obiectul sa fie ascutit si “sa foarfece” tendonul impreuna cu tibia, lucru care lasa o marca pe tegument. Ori, aceasta marca pe tegument nu exista. In plus, asa-zisa victima a agresiunii se inscrie in zona de risc pentru acest gen de afectiune, respectiv supraponderal, peste 40 de ani…
In ciuda ridicolului acestor acuzatii, care contrazic chiar si evidentele medicale, procurorul bulgar a considerat ca acestea sunt probe suficiente pentru a ma acuza de cele aratate mai sus.
Consider ca aceasta este o inscenare penibila a mafiei parcarilor in complicitate cu politia de la Nisipurile de Aur care se protejeaza in acest fel de “investigatiile nedorite” cu privire la infractiunile carora le cad victima romanii la Nisipurile de Aur. In acelasi timp, acest proces este o razbunare a mafiei parcarilor pentru refuzul de a plati pentru debolcarea masinii, lucru care aveam sa constat ulterior, este o crima capitala in Bulgaria! Totodata, este o tentativa de extorcare pusa la cale de asa-zisa victima a agresiunii mele.
Este necesar ca romanii sa stie ca nu sunt chiar asa de bine primiti in Bulgaria si ca risca sa fie extorcati si umiliti la tot pasul.
Sursa: Bad Politics
Mlastinabulgaria's Blog 